
Mîine, la ora 11.00, la Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava va fi inaugurat Centrul de Reuşită Universitară-CRU. Centrul va funcţiona sub coordonarea Agenţiei Universitare a Francofoniei – Biroul pentru Europa centrală şi orientală de la Bucureşti. Într-o postare pe blogul personal, deputata PNL de Suceava, universitara Sanda-Maria Ardeleanu scrie că proiectul s-a născut ca urmare a vizitei pe care directorul Biroului din Capitală, Fabien Flori, a efectuat-o la Suceava, la invitaţia ei, precum şi graţie eforturilor şi implicării directe a rectorului Valentin Popa. Conform parlamentarei, CRU va juca un rol important în promovarea la nivel internaţional a imaginii USV, în contextul larg al afirmării universităţilor româneşti, al creşterii calităţii pregătirii studenţilor de-aici, precum şi al competiţiei interuniversitare. Dotarea Centrului cu aparatură performantă şi materiale de studiu de cea mai bună calitate s-a realizat de către Agenţia Universitară a Francofoniei. Investiţia s-a ridicat, pentru început, la 2.500 de euro. Amenajarea şi dotarea cu mobilier a fost realizată de rectoratul USV.
