Centrul Economic de la Aeroport, din nou la Consiliul Judeţean

Cu o largă majoritate, consilierii județeni suceveni au hotărît în ședința de astăzi ridicarea dreptului de administrare al Aeroportului pentru pavilioanele expoziționale și terenul aferent de la Centrul Economic Bucovina. Astfel, activele în cauză vor reveni în administrarea CJ. La reuniunea de astăzi a fost prezent și fostul președinte al Consiliului Județean, deputatul PSD Cătălin Nechifor. El a susținut că Aeroportul va continua să se dezvolte și de aceea va avea nevoie de o nouă pistă și de un terminal mare și aerisit pentru pasageri. Pentru terminal, parlamentarul a propus clădirile CEB-ului. Înainte de votul privind reintrarea Centrului Economic Bucovina în administrarea CJ, consilierii PSD au cerut pauză de consultări. La revenirea în sală, proiectul a trecut cu 32 de voturi pentru și două împotrivă. În locul Centrului Economic Bucovina, administrația județeană condusă de liberalul Gheorghe Flutur intenționează să construiască un parc industrial.

Exit mobile version