Ceremonii religioasă şi militară, la Mănăstirea Putna

Cîteva sute de oameni au fost sîmbătă, 2 iulie, la Mănăstirea Putna, pentru a cinsti memoria domnitorului Ştefan cel Mare, la 507 ani de la moartea acestuia. Printre cei prezenţi s-au numărat şi militari în rezervă din Republica Moldova.  În cadrul evenimentului au avut loc două ceremonii, una religioasă şi alta militară. Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoţi condus de arhiepiscopul Tomisului, Înalt PreSfinţia Sa Teofan, şi de arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înalt PreaSfinţia Sa Pimen. În timpul slujbei, care a durat aproximativ cinci ore, un preot a fost hirotonit, iar la final credincioşii care au respectat postul Sfinţilor Petru şi Pavel au fost împărtăşiţi. În jurul ore 14.30, oficialităţile sucevene au depus coroane şi jerbe de flori la mormîntul domnitorului Moldovei. Au făcut-o prefectul judeţului Suceava, Sorin Arcadie Popescu, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean, Vasile Ilie şi Daniel Cadariu, şeful Poliţiei, Nicuşor Todiruţ, şi comandantul Jandarmeriei, Eugen Şalar. La finalul evenimentului jandarmii au defilat în faţa celor prezenţi. Printre oficialităţile care au luat parte la eveniment s-au mai numărat preşedintele PDL al  Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, şi deputaţii PDL Sanda Maria Ardeleanu şi Ioan Bălan.

Exit mobile version