
Comisia de autorizare a împrumuturilor locale din Ministerul de Finanțe și-a dat acordul ca Primăria Suceava să folosească anul acesta 17,5 milioane de lei din cele două credite de 27,6 milioane contractate în 2015 și în 2016, și nefolosite pînă acum. Diferența ar urma să fie utilizată în 2020. Primarul Ion Lungu a declarat că decizia a fost luată în urma discuțiilor pe care le-a avut la București cu membrii comisiei de împrumuturi. El a precizat că banii vor fi folosiți pentru finanțarea a cinci mari obiective de investiții: noul pod peste rîul Suceava, platforma betonată din Burdujeni Sat pentru autobuzele electrice, aducțiunea de gaz metan în Burdujeni Sat, modernizarea ștrandului de la Ițcani și modernizarea Pieței din cartierul George Enescu. Ion Lungu a mai spus că gradul de îndatorare al Primăriei Suceava este unul scăzut, de 13-14%.