Consiliul Judeţean Suceava vrea să aducă venituri suplimentare la buget din închirierea spaţiilor neutilizate din proprietatea instituţiei. Vicepreşedintele PSD al Consiliului, Alexandru Rădulescu, a declarat că cele mai multe spaţii sînt într-o stare avansată de degradare, iar pentru întreţinerea lor se cheltuiesc resurse importante de la bugetul judeţean. El a spus că unul dintre activele pe care administraţia judeţeană vrea să le închirieze este situat pe strada Ştefan cel Mare din Rădăuţi. Activul cuprinde patru clădiri în suprafaţă totală de 700 de metri pătraţi şi un teren de 2.853 de metri pătraţi. Clădirile au fost folosite în trecut pentru depozitarea pesticidelor. Vicepreşedintele Rădulescu a mai spus că magaziile vor fi scoase la concesionare prin licitaţie publică pentru o perioadă de 25 de ani şi că redevenţa lunară a fost stabilită la 317 euro. El a subliniat că deja există o solicitare privind concesionarea celor patru magazii din partea unei societăţi care comercializează pesticide. 50% din banii încasaţi din redevenţă vor ajunge în bugetul Consiliului Judeţean.
CJ închiriază spaţii
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod, la Zamostea
By
Toni
15 februarie, 2026
360 de locuri de muncă vacante, la nivelul județului Suceava
By
Toni
18 decembrie, 2025