Cod galben de ninsori şi viscol

De astăzi, de la ora 11.00, şi pînă mîine la ora 09.00, judeţul Suceava este sub avertizare cod galben de ninsori şi viscol. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul menţionat va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, la început în Maramureş, în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, apoi şi în restul zonei montane şi local în Transilvania. Izolat cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15 l/mp. În zona de munte, vîntul va avea rafale care vor depăşi 70 de km/h, iar pe creste şi 100 de km/h, viscolind şi spulberînd zăpada. Intensificări ale vîntului vor fi şi în restul teritoriului, cu viteze mai mari în est, unde la noapte va atinge viteze de 70-80 km/h, viscolind ninsoarea pe arii restrînse în nordul Moldovei. În Crişana, vestul Transilvaniei şi local în Moldova, precipitaţiile vor fi şi sub formă de ploaie şi lapoviţă favorizînd apariţia poleiului.

Exit mobile version