
Directorul Oficiului de Cadastru Suceava, Vasile Mocanu, a lansat un apel la formarea unei platforme civice în jurul candidatului PSD la Primăria Suceava, doctorul Tiberiu Brădăţan. El consideră că medicul şi consilierul local Tiberiu Brădăţan este cel mai onest candidat. Fost membru PNL vreme de peste 20 de ani şi pînă de curînd reprezentant al ALDE, consilierul local independent Vasile Mocanu a spus că a rămas profund dezamăgit de modul în care diverşi candidaţi au acaparat dreapta politică din Suceava. El fusese anunţat drept candidat al ALDE pentru Primăria Suceava. Apoi, însă, conducerea centrală a partidului l-a desemnat candidat pe deputatul Alexandru Băişanu. Consilierul Mocanu a adăugat că „după 12 ani de administraţie Ion Lungu, sîntem în ceasul al 12-lea în a face din Suceava un oraş frumos, modern, bine administrat, reper de cultură şi civilizaţie”. El susţine că jocuri politicianiste l-au împiedicat să-şi prezinte proiectul pentru „o Suceavă altfel, o Suceavă cu suflet”, cu toate că sondajele îl creditau cu un procent de 7-10%. Şeful de la Cadastru a mai spus că, de aceea, s-a hotărît să cheme cetăţenii să se implice alături de el în construirea unei platforme civice în jurul doctorului Brădăţan. Vasile Mocanu a precizat că, în ultimii 4 ani, a lucrat împreună cu medicul Brădăţan în deliberativ şi cunoaşte onestitatea şi capacitatea managerială a acestuia, precum şi soluţiile şi proiectul pentru Suceava. El a menţionat că susţine candidatul PSD, „pentru că după 26 de ani paradigma politico-socială s-a schimbat, nu mai sîntem divizaţi în susţinătorii neocomunismului sau ai vînzătorilor de ţară”. Contracandidaţii lui Tiberiu Brădăţan la Primăria Suceava sînt actualul primar Ion Lungu, din partea PNL, deputatul Alexandru Băişanu, din partea ALDE, Marian Andronache, din partea Mişcării Populare, şi Marius Boghian, din partea UNPR.
