Consiliul Judeţean nu are motive să-l demită pe Eugen Mogoş de la şefia Aeroportului

Consilierul judeţean PDL Cristian Irimie susţine că directorul APIA Suceava, Eugen Mogoş, care la acest moment este suspendat din funcţie, ar trebui să demisioneze ori să fie schimbat din postul de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Aeroportului „Ştefan cel Mare”. Asta, din cauză că este anchetat de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu în dosarul subvenţiilor agricole acordate ilegal din fonduri europene. Cristian Irimie a apreciat în şedinţa de astăzi a deliberativului judeţean că nu este indicat ca Eugen Mogoş să rămînă preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului, în condiţiile în care la Aeroport se derulează un proiect de modernizare cofinanţat de Uniunea Europeană. Pe de altă parte, secretarul judeţului Suceava, Petru Tanasă, a spus că, din punct de vedere legal, Eugen Mogoş beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, în timp ce din punct de vedere moral situaţia este discutabilă. Eugen Mogoş este membru PSD. Regia Autonomă Aeroportul Suceava are drept unic acţionar Consiliul Judeţean, care este condus de PSD.

Exit mobile version