
În perioada imediat următoare vor începe lucrările de construire a şoselei de centură a Rădăuţilor. Astăzi, la Palatul Administrativ din Suceava, a fost semnat contractul de finanţare a investiţiei. La eveniment au participat primarul PDL al Rădăuţilor, Aurel Olărean, un reprezentant al firmei „Spedition UMB”, cea care va realiza lucrarea, un şef de la Regionala Iaşi a Companiei de Drumuri Naţionale şi preşedintele PDL al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur. Ruta ocolitoare a Rădăuţilor va avea o lungime de 16 kilometri. Investiţia va costa 82 de milioane de lei, fără TVA, iar termenul de execuţie este de 36 de luni. Primarul de Rădăuţi, Aurel Olărean, a declarat că pentru început va fi realizat un tronson de 3-4 kilometri dinspre comuna Dorneşti către municipiu, pentru a prelua maşinile de mare tonaj ale fabricilor de prelucrare a lemnului din zonă. Preşedintele Flutur a precizat că la Rădăuţi vor mai fi executate lucrări, în valoare de 40 de milioane de euro. 10 milioane de euro va costa repararea străzilor din oraş prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. 30 de milioane de euro vor fi pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare cu fonduri europene din Programul Operaţional Sectorial de Mediu.