Contractul pentru extinderea reţelei de gaz în Burdujeni, semnat

La Suceava a fost semnat, astăzi, contractul între municipalitate și cîștigătoarea licitației pentru extinderea rețelei de gaz metan în Burdujeni Sat și în cartierul Tinereții, fiind vorba despre firma locală „Test Prima”. Documentul a fost parafat de primarul Ion Lungu și de administratorul „Test Prima”, Viorel Juravle. Primarul a spus că ordinul de începere a lucrărilor va fi emis după constituirea garanției de execuție. El a adăugat că speră ca investiția să demareze cît mai repede. Proiectul are o valoare de peste 3,7 milioane de lei fără TVA și presupune extinderea rețelelor de gaz pe 33 de străzi, unde sînt peste 1.300 de imobile. Durata de realizare a lucrărilor este de 36 de luni.

Exit mobile version