Copiii îngheaţă în clase, centrala zace nefolosită

La Şcoala cu clasele I-VIII din comuna suceveană Fîntînele durata orelor este de 40 de minute, din cauza frigului din sălile de clasă. Săptămîna trecută cursurile au fost suspendate din acelaşi motiv. Şcoala din Fîntînele funcţionează într-un conac vechi de 100 de ani. Imobilul este încălzit cu sobe, iar acestea nu fac faţă temperaturilor scăzute. În urmă cu trei ani, unitatea de învăţămînt a achiziţionat o centrală termică pe lemne în valoare de 70 de milioane de lei vechi, însă aceasta nu a fost pusă în funcţiune. Primarul comunei Fîntînele, Gheorghe Cornea, a spus că Primăria nu poate asigura 400 de milioane pentru montarea centralei. El a adăugat că veniturile proprii ale comunei se ridică, anual, la 2,5 miliarde de lei vechi. La Şcoala din Fîntînele sînt înscrişi 100 de copii.

Exit mobile version