
Birourile de Presă ale Consiliului Judeţean şi Prefecturii Suceava au comunicat că, din cauza ploii torenţiale care a căzut pe 1 mai, la Liteni, au fost inundate 96 de gospodării, printre care 16 locuinţe, dar structura de rezistenţă a acestora nu a avut de suferit. Conform surselor citate, cinci persoane din două case au fost evacuate în noaptea de 1 spre 2 mai, iar pe 2 mai au revenit la domiciliu. Apele au mai afectat patru kilometri de drumuri judeţene, varianta de ocolire a podului Roşcani-Liteni, un pod şi patru podeţe. De asemenea, au fost inundate 85 de hectare de terenuri agricole, iar 40 de găini au murit înecate. Pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din case, anexe gospodăreşti, beciuri, fîntîni şi de pe terenurile agricole. S-a intervenit şi pentru repunerea în circulaţie a drumurilor. Cu ajutorul jandarmilor, Consiliul Judeţean şi Prefectura au distribuit apă plată şi alimente de primă necesitate. Pe 4 mai, persoanele afectate de inundaţii vor primi din partea celor două instituţii cîte un coş cu alimente specifice Sărbătorilor Pascale. Pe 1 mai, în zona inundată s-au deplasat şi preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, şi prefectul Florin Sinescu.