Cu 153 km/h, la Cumpărătura

În perioada 3-5 martie, polițiștii rutieri suceveni au constatat 10 infracțiuni și au aplicat 563 de amenzi în valoare de aproximativ 228.500 de lei, într-o acțiune pe linia combaterii excesului de viteză și a depistării șoferilor băuți. 280 de amenzi au fost date pentru viteză. În cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii au reținut 22 de permise de conducere, din care opt pentru viteză, și au retras 11 certificate de înmatriculare. De exemplu, un șofer în vîrstă de 35 de ani, din Neamț, a fost depistat de aparatul radar circulînd cu 153 de kilometri la oră pe DN 2, la Cumpărătura, iar un șofer în vîrstă de 28 de ani, din Cluj, rula cu 101 kilometri la oră pe DN17, la Stroiești. Ambii șoferi au fost sancționați contravențional și au rămas pentru o perioadă fără permisele de conducere.

Exit mobile version