
În perioada 3 ianuarie-15 februarie 2019, Casa de Pensii Suceava a plătit 1.160 de ajutoare de deces, în valoare de aproximativ 4,7 milioane de lei. Anunțul a fost făcut de directorul executiv al instituției, Constantin Boliacu. El a menționat că, la ora actuală, cuantumul ajutorului de deces este de 4.162 de lei în cazul asiguratului sau pensionarului și de 2.081 de lei în cazul unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului.