
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că, în ultima vreme, a făcut demersuri la nouă ministere pentru finanțarea mai multor proiecte, cum ar fi șoseaua de centură a Sucevei, renovarea Gării Ițcani, finalizarea conductei de gaz metan pînă la Vatra Dornei și amenajarea celui de-al doilea tronson al pîrtiei de schi de la Cîmpulung Moldovenesc. Legat de ruta ocolitoare, pentru care mai trebuie 63 de milioane de lei, președintele Flutur a spus că speră ca aceasta să fie finalizată pînă la toamnă, așa cum a promis. El a menționat că a intervenit la București în privința șoselei de centură, fiindcă potrivit proiectului bugetului de stat, finanțarea lucrărilor nu va fi asigurată integral în 2017, ci eșalonat, pînă-n 2020.
