Deputata Ardeleanu, diplomă din partea Ministerului de Externe

Foto
Foto

Deputata PNL de Suceava, universitara Sanda-Maria Ardeleanu, a primit Diploma de merit „Dimitrie Cantemir” a Ministerului Afacerilor Externe, în semn de recunoaştere şi preţuire a contribuţiei deosebite la promovarea valorilor şi obiectivelor Alianţei Civilizaţiilor, iniţiativă a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Diploma i-a fost acordată, astăzi, la Parlamentul României, în cadrul unei manifestări dedicate Zilei mondiale a diversităţii culturale pentru dialog şi civilizaţie. Deputata Ardeleanu a spus că dedică această importantă recunoaştere tuturor comunităţilor etnice din Bucovina.

Exit mobile version