Deputata Cobuz, interpelare adresată ministrului Sănătăţii

Foto
Foto

Deputata PSD de Suceava Maricela Cobuz a comunicat că, săptămîna aceasta, i-a adresat o interpelare ministrului Sănătății, Florian-Dorel Bodog, cu privire la modificarea unui Ordin din 2008 vizînd reorganizarea ambulatoriului de specialitate al spitalului. Parlamentara susține că, în baza ordinului, medicii din specialităţile oncologie medicală, boli infecţioase, diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice sînt obligaţi să lucreze doar la nivelul cabinetului, fără a putea desfăşura activitate medicală integrată şi în secţie, la pacientul internat. Ea dorește ca medicii să poată lucra şi  în ambulatoriu, şi în spital. Maricela Cobuz este medic pediatru, iar înainte de a deveni deputat a profesat la Spitalul de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.

Exit mobile version