
Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan consideră că va ieşi învingător din competiţia internă pentru desemnarea candidatului la Primăria Suceava. El a declarat că nu intra în competiţie dacă nu ar fi avut această convingere. Deputatul Balan a mai spus că afirmaţia lui are la bază inclusiv cîştigarea mandatelor de parlamentar în 2008 şi în 2012. El a subliniat că în calitate de candidat la Primăria Suceava va prezenta numai proiecte realiste, cu termene clare de execuţie, fără ipocrizie şi fără politicianism. De asemenea, Ioan Balan a precizat că pentru el contează echipa, din care fac parte deputata Sanda-Maria Ardeleanu şi viceprimarii Lucian Harşovschi şi Ovidiu Doroftei. Din partea PNL, la Primăria Suceava vrea să candideze şi deputatul Alexandru Băişanu.
