Deputatul Pardău, convins că Gheorghe Flutur va fi reales

Deputatul PDL de Vatra-Dornei, Dumitru Pardău, le-a cerut membrilor partidului să lase orgoliile la o parte şi să formeze o singură echipă în perspectiva alegerilor locale din 10 iunie. La Consiliul de Coorodnare PDL de sîmbătă, 31 martie, domnul Pardău le-a solicitat democrat-liberalilor suceveni să lupte împreună pentru ca judeţul să nu intre „pe mîinile unor oameni care nu au nimic de-a face cu interesele locuitorilor”. Domnul Pardău le-a mai spus activiştilor PDL că trebuie să dea dovadă de cumpătare şi de răbdare, şi să se bucure abia după 10 iunie. Deputatul a adăugat că în ultimii patru ani s-au întîmplat multe lucruri bune pentru suceveni şi şi-a exprimat convingerea că liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, va cîştiga un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean.

Exit mobile version