Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat că România este ca un bolnav de diabet care are „bomboanele” pe masă, dar dacă le mănîncă moare. El a făcut afirmaţia, ieri, în Staţia CFR din comuna suceveană Dărmăneşti, în contextul în care a vorbit despre fondurile pe care Ministerul le are pentru repararea infrastructurii, dar pe care nu ştie dacă le poate folosi din cauza lucrurilor convenite cu FMI în ceea ce priveşte deficitul bugetar. La Dărmăneşti, linia de cale ferată a fost avariată pe o porţiune de aproximativ 300 de metri. Ministrul Berceanu a venit în judeţul nostru pentru a analiza situaţia din zonele afectate de inundaţii şi pentru a identifica unele soluţii pentru ajutorarea populaţiei. Acesta a fost însoţit de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur. La Dorneşti, oamenii s-au plîns că inundaţiile s-au produs din cauza balastierelor. Domnul Flutur a spus că va fi demarată o anchetă. Potrivit celui mai recent bilanţ al Instituţiei Prefectului, 72 din cele 114 localităţi sucevene au avut de suferit de pe urma inundaţiilor din aceste zile.
Diabetologul Berceanu
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Ion Lungu salută începerea lucrărilor la creșa din cartierul Europa, un proiect inițiat în 2023
By
Toni
9 septembrie, 2026
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026