Din cauza datoriei municipalităţii către un preot, întîrziere la reabilitarea statuii lui Ştefan

Investiția vizînd restaurarea statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare amplasată pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei ar putea începe cu întîrziere. La licitația organizată de primărie, lucrările au fost adjudecate de asocierea formată din firmele „Mateo Rustic” Ipotești și „Exprosoft” Miroslava cu suma de 1,3 milioane de lei, fără TVA. Administratorul „Mateo Rustic”, preotul Constantin Bobu, a anunţat că nu va semna contractul de execuţie pînă cînd municipalitatea nu va stabili cu exactitate cînd va face plata pentru reabilitarea statuii și a zonei adiacente. Părintele Bobu a explicat că a luat această decizie pentru că trebuie să recupereze de la primărie 170.000 de lei în contul altor lucrări executate în 2017. Durata lucrărilor de restaurare a statuii ecvestre a domnitorului Ștefan, aflată într-o stare avansată de degradare, este de trei luni. Anul trecut, primarul Ion Lungu anunța că statuia va fi reabilitată pînă la Centenarul Marii Uniri.

Exit mobile version