Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, generalul de brigadă doctor Ion Burlui, a fost recompensat cu o Diplomă de Excelenţă de către Instituţia Prefectului, pentru merite deosebite în activitatea profesională. Distincţia i-a fost acordată de prefectul Constantin Harasim în şedinţa de astăzi a Colegiului Prefectural. După primirea Diplomei de Excelenţă, generalul Burlui a spus că îl încearcă un sentiment de emoţie mai mare decît la o intervenţie. El a adăugat că nu ar fi avut posibilitatea de a primi distincţia, dacă în spatele său nu se aflau oameni deosebiţi. Tot astăzi, Ion Burlui a fost înscris în cartea de onoare a valorilor bucovinene, deschisă de Prefectura Suceava. În cartea de onoare mai apar managerul Spitalului Judeţean Vasile Rîmbu, rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” Valentin Popa şi preşedinta Federaţiei Patronale a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din judeţul Suceava, Liliana Agheorghicesei.
Diplomă de Excelenţă pentru şeful ISU Suceava
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026
Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod, la Zamostea
By
Toni
15 februarie, 2026