
Preşedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a declarat că şefii de instituţii din judeţ susţinuţi de PNL şi rămaşi în funcţii după ruperea USL sînt la dispoziţia Guvernului şi a „actualei administraţii socialiste”. Parlamentarul a mai spus că directorii liberali nu vor demisiona din posturile pe care le ocupă, întrucît acest lucru ar însemna că nu ar fi buni specialişti şi că nu ar fi capabili să conducă o instituţie. Alexandru Băişanu a precizat că PNL nu are nici o înţelegere cu PSD pentru a-şi menţine oamenii în funcţii. Printre cei ajunşi în funcţii cu sprijinul PNL se numără şefa Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Adela Băişanu, soţia deputatului Băişanu, adjuncta Inspectoratului Şcolar, Cristina Teodorovici, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Vasile Latiş, şi directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor, Corneliu Vornicu. Săptămîna trecută, Constantin Harasim a fost retras de Guvern din postul de subprefect de Suceava şi înlocuit cu Atanasă Nistor. Constantin Harasim a ajuns în funcţie cu sprijinul PNL, iar Atanasă Nistor este cunoscut ca un vechi activist PSD.