
Primarul Sucevei, Ion Lungu, speră ca în două-trei săptămîni să fie deblocată situaţia în ceea ce priveşte asfaltarea a 14 drumuri principale. Domnul Lungu a declarat la Radio Top că a avut discuţii cu reprezentanţii firmei ieşene „Colas”, în care le-a explicat că nu pot repara drumurile cu jumătate din suma de pornire a licitaţiei. „Colas” a contestat pentru a doua oară licitaţia pe care a pierdut-o din cauză că a oferit un preţ prea mic de execuţie. Proiectul de reabilitare a celor 14 străzi are o valoare de 54 de milioane de lei şi este cofinanţat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional. Referitor la firma ieşeană, primarul a ţinut să sublinieze că aceasta lucrează de mult timp în Suceava şi că a făcut şi face lucruri bune. Ion Lungu s-a referit la lucrările efectuate pe strada Cernăuţi şi la lucrările care se execută în prezent la şoseaua de centură a Sucevei. Pe de altă parte, primarul Lungu a spus că-n această săptămînă vor fi repartizate 142 de parcele de teren pe Dealul Tătăraşi. Terenurile vor ajunge la persoane care încă nu au 35 de ani şi care vor să-şi construiască locuinţe. Ion Lungu a adăugat că alte 30 de parcele vor fi repartizate în cartierul Burdujeni.