Preşedintele interimar al PRM Suceava, Saveta Ionesi, a trimis un comunicat de presă în care spune că Stela Acatrinei a fost exclusă din partid. Doamna Ionesi susţine că doamna Acatrinei a fost exclusă „în conformitate cu articolul 32 din Statutul PRM, ca urmare a rezultatelor slabe obţinute la alegerile locale şi parlamentare din 2012, precum şi activităţii desfăşurate în numele partidului”. Decizia a fost luată pe 7 iunie 2013 şi a fost semnată de preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor. Comunicatul lansează şi un apel: „Stimată doamnă Stela Acatrinei, vă rog respectuos să nu mai implicaţi numele Partidului România Mare în acţiunile pe care le întreprindeţi, vă rog să respectaţi Statutul şi să înţelegeţi că într-un partid se respectă democratic fiecărui membru opţiunile, iar în acest moment nu mai aveţi calitatea de membru PRM”. În urmă cu cîteva zile, Stela Acatrinei a organizat o conferinţă de presă şi a declarat că vorbeşte în calitate de preşedinte interimar al PRM Suceava. Doamna Acatrinei a spus că, în prezent, partidul este condus de Gheorghe Funar şi că nu o recunoaşte ca şefă a PRM pe Saveta Ionesi.
Dispută legată de şefia PRM Suceava
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod, la Zamostea
By
Toni
15 februarie, 2026
360 de locuri de muncă vacante, la nivelul județului Suceava
By
Toni
18 decembrie, 2025