UPDATE: Camelia Chitul a fost plasată sub control judiciar.
Astăzi, procurori ai DNA Suceava au descins la Casa Județeană de Pensii, iar ulterior au dus-o la audieri pe șefa instituției, Camelia Chitul. Aceasta este urmărită penal pentru trafic de influență și instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații care nu sînt destinate publicității. Potrivit unui comunicat al DNA Suceava, în perioada 16-17 mai 2016 și pe 27 octombrie 2016, în calitate de director executiv al Casei Județene de Pensii, Camelia Chitul a pretins și primit de la un martor cîte 2.000 de lei. În schimbul banilor, ea i-a promis respectivului că îl va menține în funcția de conducere deținută la nivelul aceleiași instituții, deoarece are influență printre funcționarii de la conducerea Casei Naționale de Pensii. Camelia Chitul mai este acuzată că în perioadele 24 octombrie – 9 noiembrie 2016 și 3 – 10 ianuarie 2017 l-a determinat pe martorul în cauză ca, în virtutea calității de președinte al comisiei de concurs pentru ocuparea unei funcții vacante de execuție în cadrul Casei de Pensii Suceava, să întocmească și să-i remită întrebările și răspunsurile pentru două examene din 9 noiembrie 2016 și 18 ianuarie 2017. Întrebările şi răspunsurile le-a transmis mai departe candidatului agreat înaintea examinărilor, astfel încît acesta să fie declarat admis și să ocupe funcția vacantă prin fraudarea concursurilor.