
Prima investiţie din judeţul Suceava finanţată din fonduri europene pe măsura 3.2.2., „Dezvoltarea satului românesc”, a fost inaugurată, sîmbătă, la Dorna Candreni. Este vorba de betonarea arterelor de circulaţie şi de realizarea reţelei de canalizare şi a unei staţii de epurare. Inaugurarea investiţiilor de 2 milioane de euro a fost făcută în prezenţa preşedintelui PD-L al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a prefectului Sorin Popescu şi a deputatului PD-L de Vatra-Dornei, Dumitru Pardău. La eveniment au mai participat directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare, Petrea Dulgheru, şi cîţiva consilieri judeţeni PD-L. Totodată, la Dorna Candreni s-au aflat şi reprezentanţii firmei constructoare, CONTRASCOM Rădăuţi. Domnul Flutur a declarat sîmbătă că „Dorna Candreni va deveni o perlă a nordului”.