Două familii din oraşul Milişăuţi au rămas fără locuinţe, după ce casa în care stăteau a fost distrusă aprope în totalitate. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, incendiul a izbucnit duminică, 15 ianuarie, în jurul orei 05.00. La sosirea echipajelor ardeau acoperişul casei şi anexele, existînd pericolul de propagare la întreaga locuinţă. Din primele cercetări, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la conductori electrici neizolaţi corespunzător. Primarul oraşului Milişăuţi, Mircea Laurus, a declarat că va face tot posibilul ca în primăvară să le construiască o nouă locuinţă celor două familii, care au şi copii. Momentan cele două familii şi-au găsit adăpost la rude şi prieteni. Primarul Laurus a mai spus: „În acest moment ne preocupăm să le asigurăm lemne pentru foc, să aibă cu ce să se încălzească”.