Azi-noapte, Drumul Naţional 2 a fost închis traficului rutier timp de o oră, pe raza oraşului Siret, după ce pe cele două sensuri de circulaţie au ajuns mărfuri dintr-un autotractor cu semiremorcă. Autovehiculul aparţine unei firme din Moscova şi era condus de un bărbat în vîrstă de 54 de ani din Belarus. Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Suceava a comunicat că, într-o curbă uşoară la dreapta, şoferul nu a adaptat viteza la carosabilul umed şi a pierdut controlul asupra direcţiei, iar semiremorca a intrat în derapaj. Autotractorul a lovit un stîlp de iluminat public, după care a mai rulat peste 100 de metri şi a părăsit carosabilul. Din accident a rezultat ruperea stîlpului şi avarierea cabinei autovehiculului şi a semiremorcii. Totodată, pe ambele sensuri ale şoselei s-au împrăştiat subansamblele auto transportate. Carosabilul a fost degajat de pompierii sireteni şi s-a asigurat paza bunurilor pînă la transferarea acestora în alt autovehicul.
Drum blocat din cauza unor piese căzute dintr-o remorcă
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Ion Lungu salută începerea lucrărilor la creșa din cartierul Europa, un proiect inițiat în 2023
By
Toni
9 septembrie, 2026
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026