După ger, urmează precipitaţii şi vînt

Foto
Foto

Informarea meteo de temperaturi scăzute expiră mîine, la ora 10.00, şi va fi urmată de o alta, de vînt, precipitaţii şi polei. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, de mîine, de la ora 10.00, şi pînă a doua zi, la ora 14.00, în toate zonele montane va ninge, local abundent. Vîntul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi la rafală 70-80 de km/h viscolind şi spulberînd zăpada, îndeosebi în zona înaltă a Carpaţilor Orientali şi Meridionali. În restul teritoriului vîntul va avea intensificări locale şi temporare, cu viteze la rafală de 45-50 de km/h şi vor fi precipitaţii mixte, care vor favoriza formarea poleiului. Vremea va intra într-un proces de încălzire, iar în a doua parte a nopţii de vineri spre sâmbătă şi în prima parte a zilei de sîmbătă, în Banat şi Crişana va ploua şi izolat se vor cumula cantităţi de apă de peste 15-20 de l/mp.

Exit mobile version