Excursie la Bruxelles pe banii europarlamentarului Luhan

Sucevenii pot participa în perioada următoare la un concurs de fotografie iniţiat de europarlamentarul PD-L de Suceava, Petru Luhan. Tema concursului este „Cea mai reprezentativă fotografie bucovineană”. Vor fi selectate două fotografii, iar acestea vor fi expuse la Parlamentul European de la Bruxelles în cadrul manifestării „Zilele Bucovinei” organizată de Consiliului Judeţean Suceava în perioada 13-15 aprilie. Domnul Luhan a declarat că fotografiile pot fi trimise pe adresa sa de mail care apare pe pagina de web www.luhan.ro. Realizatorii fotografiilor care vor fi selectate vor fi invitaţi la Bruxelles pe cheltuiala europarlamentarului.

Exit mobile version