Experienţa deputatului Stan a adus bani în Colegiul Fălticeni

Deputatul PSD de Fălticeni, Ioan Stan, i-a răspuns deputatului PDL de Suceava, Ioan Bălan, după ce acesta a dat de înţeles că parlamentarul social-democrat se numără printre cei care susţin Cabinetul Boc. Deputatul Stan a spus că, la sfîrşitul anului trecut, 9 din cele 12 localităţi din Colegiul său au beneficiat, fiecare, de sume cuprinse între 30.000 şi 40.000 de lei din Fondul de Rezervă. Asta doar pentru că domnia sa are experienţă ca parlamentar şi a făcut zeci de solicitări cu privire la alocarea de finanţări pentru zona Fălticenilor. El a mai afirmat că, la intervenţia sa, în bugetul de stat pe 2011, pentru continuarea lucrărilor de construire a noului spital din Fălticeni, sînt prevăzute 20 de milioane de lei.  Ioan Bălan spunea, ieri, că majoritatea localităţilor din Colegiul domnului Stan au primit bani din Fondul de Rezervă al Guvernului, iar cum deputatul nu este membru PDL, rezultă că acesta se numără printre cei care sprijină Guvernul.

Exit mobile version