
În intervalul 10 februarie-5 martie, la Centrul pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene din Suceava va putea fi vizionată o expoziție organizată de Asociația Internațională „Euro Foto Art”. Vernisajul va avea loc sîmbătă, 10 februarie, începînd cu ora 10.00, în prezența președintelui Asociației, artistul fotograf Ștefan Tóth. Expoziția este organizată în cadrul celei de-a VI-a ediții a Festivalului Internațional „Carol Pop de Szathmári”. Manifestarea își propune prezentarea și popularizarea celor mai valoroase colecții ale celor 43 de Fotocluburi partenere ale Asociației Internaționale Euro Foto Art. Între acestea se află și Fotoclubul Centrului Cultural „Bucovina”, reprezentat de artiștii fotografi Victor T. Rusu, Marius Vasiliu și Dorin Sveduneac.