Finanţare pentru cinci proiecte studenţeşti

Foto
Foto

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a anunţat finalizarea primei ediţii a competiţiei de proiecte studenţeşti. Au fost depuse 12 aplicaţii, din care cinci au trecut în etapa a II-a de evaluare şi au fost declarate cîştigătoare. Este vorba despre cîte două proiecte sportive şi culturale, şi unul mixt, cultural-artistic. Vor beneficia de finanţare următoarele proiecte: „Touchball – un nou joc sportiv”, „Cupa GIRB”-Grupul de Iniţiativă al Românilor din Basarabia, „Nuntă în Bucovina – tradiţii şi perspective în contemporaneitate”, „Live digital performance: Exploatarea tehnologiilor de vîrf 3D în actul artistic” şi „Talent şi creaţie prin teatru în spaţiul românesc din afara graniţelor”. Proiectele trebuie puse în practică pînă pe 15 decembrie 2016, cel tîrziu. Din juriu au făcut parte directorul Casei de Cultură a Studenţilor Suceava, profesorul Valentin Ianoş, prorectorul USV Mihai Dimian, precum şi contabilul şef şi administratorul patrimoniului Casei de Cultură a Studenţilor, economista Elena Cecilia Cojocariu şi, respectiv, inginerul Ilie Doroftei.

Exit mobile version