Firma TMUCB, amendată trei zile la rînd

Primăria Suceava a amendat trei zile la rînd firma TMUCB, fiindcă n-a reparat drumurile pe care a intervenit pentru a înlocui ţevi de apă şi canalizare. Primarul Ion Lungu a declarat, la Radio Top, că, din acelaşi motiv, a fost amendată şi firma Pfeiffer, dar numai într-o singură zi. Valoarea unei amenzi este de 3.000 de lei. Domnul Lungu a mai spus că pe 16 mai este un nou termen în procesul privind contestarea licitaţiei pentru modernizarea unor drumuri. Primăria a atacat la Curtea de Apel Suceava  decizia Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor vizînd reluarea licitaţiei electronice pentru reabilitarea a 14 străzi prin Programul Operaţional Regional. Licitaţia a fost cîştigată de un consorţiu format din societăţile „Transporturi Auto” Botoşani şi „SUCT” Suceava, cu o ofertă de 46,4 milioane de lei. Rezultatul a fost contestat, însă, la Bucureşti, de către asocierea de firme din care fac parte SCCF Iaşi-Grup COLAS şi „Calcarul” Pojorîta. Acestea au cerut şi au obţinut reanalizarea ofertelor, şi, implicit, reluarea licitaţiei. Oferta prezentată de Grup COLAS şi „Calcarul” a fost descalificată, din cauză că era de doar 32 de milioane de lei. Suma reprezintă 58% din valoarea proiectului, în timp ce minimum prevăzut de lege este de 85%.

Exit mobile version