
Liderul PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, susţine că numeroase primării din judeţ se află în pragul colapsului financiar şi nu-şi pot acoperi nici măcar cheltuielile de funcţionare. El a afirmat că şi-ar dori ca problema să fie corectată la prima rectificare bugetară anunţată de Guvern pentru luna iulie. Senatorul Flutur a mai spus că din lipsa finanţării, multe investiţii din judeţ s-au blocat. El a explicat că, fiind obligate să aloce toate veniturile proprii pentru funcţionare, primăriile nu mai au bani pentru a asigura cofinanţarea proiectelor pentru dezvoltarea comunităţilor. Liderul PNL a adăugat că mai multe primării nu au bani nici să achite facturile la utilităţi, în timp ce salariile angajaţilor sînt sub semnul întrebării.
