Focar de tuberculoză la Centrul de Neuropsihiatrie Costîna

Direcţia de Sănătate Publică Suceava a comunicat că, mîine, 11 octombrie, la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică din Costîna se va face o dezinfecţie generală. Măsura vine după depistarea a şapte cazuri de tuberculoză, la şase asistaţi social şi la un asistent medical. Instituţia condusă de Ludovic Abiţei a transmis că a aflat că, în data de 4 octombrie, patru persoane de la Centrul din Costîna au fost luate în evidenţa Dispensarului TBC Suceava. În urma unei anchete s-a aflat că alţi trei pacienţi au acelaşi diagnostic. DSP Suceava a solicitat ca toţi asistaţii şi întreg personalul să facă radiografii. Totodată, a distribuit substanţe dezinfectante, măşti şi mănuşi. În acelaşi timp, instituţia sanitară a cerut identificarea unui spaţiu care să fie amenajat ca izolator pentru pacienţii externaţi şi aflaţi încă în tratament. Unitatea de asistenţă socială din Costîna este în subordinea Consiliului Judeţean Suceava.

Exit mobile version