
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, şi-ar dori ca pe lîngă instituţie să funcţioneze un comitet pe probleme de sănătate. El a declarat că noua structură ar urma să aibă în componenţă managerii de spitale, primarii din localităţile care au preluat unităţi spitaliceşti şi cadre medicale. Potrivit preşedintelui Flutur, rolul membrilor comitetului va fi acela de a centraliza şi de a prezenta în şedinţele Consiliului Judeţean tot ceea ce ţine de sistemul local de sănătate. El a subliniat că acest subiect trebuie tratat permanent şi nu doar atunci cînd apare un eveniment nedorit. Gheorghe Flutur a mai spus că membrii comitetului vor aborda şi probleme legate de finanţarea spitalelor şi programele naţionale de sănătate. În acelaşi timp, el vrea ca în judeţul nostru să fie construite mai multe clinici de specialitate, astfel încît populaţia de-aici să nu mai fie nevoită să se adreseze medicilor de la Iaşi sau de la Bucureşti. Preşedintele Flutur a mai spus că în momentul în care la Suceava vor exista spitale şi clinici îngrijite şi bine dotate, pentru efectuarea unor intervenţii chirurgicale s-ar putea apela şi la specialişti din străinătate.