Greşeli peste greşeli s-au făcut în cazul tinerei de 19 ani din Moldoviţa, care cântăreşte cât un copil de 6 ani şi gândeşte ca unul de trei. Medicul specialist Alexandru Paziuc de la spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc ne-a declarat că în luna iulie a acestui an a transmis o adresă oficială Primăriei Moldoviţa prin care a atras atenţia asupra cazului. Paziuc a spus că a solicitat atunci asistentului social să facă demersurile necesare pentru a o interna pe tânără într-un spital, cu scopul de a-i echilibra dieta zilnică. Medicul a explicat că nu a cerut instituţionalizarea fetei ci doar sprijin medical, pentru ca tânăra să se poată alimenta normal. Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc nu a primit nici în ziua de astăzi un răspuns la adresa trimisă oficial. Alexandru Paziuc a explicat că în luna mai a acestui an, mama fetei care era pacienta spitalului de Psihiatrie, nu se prezentase la tratament. Din acest motiv o echipă a unităţii medicale s-a deplasat la domiciliul bolnavei şi aşa a descoperit că unul dintre copiii acesteia nu era hrănit decât cu lapte de capră. Până la urmă, cu ajutorul doctorului Paziuc copila care suferă de retard spihic, a fost internată la Spitalul “Sf. Maria” din Iaşi, unde a început să se alimenteze normal. Prefectura Suceava a cerut o anchetă în acest caz.
Greșeli și indiferență, în cazul tinerei de la Moldovița
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod, la Zamostea
By
Toni
15 februarie, 2026
360 de locuri de muncă vacante, la nivelul județului Suceava
By
Toni
18 decembrie, 2025