
Greva generală anunţată de profesori pentru astăzi nu a fost declanşată în toate unităţile şcolare din municipiul Suceava care au anunţat că vor participa la protest. De exemplu, la Colegiul Tehnic „Petru Muşat”, la Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” şi la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” se ţin cursuri. La Şcoala Generală nr. 3 nu se fac ore, dar profesorii sînt prezenţi la catedră şi îi pregătesc pe elevi pentru concursurile şcolare. Grevă se face la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, la Liceul cu Program Sportiv şi la Colegiul Tehnic Alimentar. Cu o zi în urmă, vicepreşedintele Sindicatului Judeţean „Spiru Haret”, Dumitru Irimia, spunea că, în municipiul Suceava, nu va fi grevă doar la Colegiul Naţional „Petru Rareş” şi la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”, şi nici la grădiniţele „Aşchiuţă” şi „ABC”. Totodată, şeful Inspectoratului Şcolar Suceava, Petru Carcalete, anunţa că a primit o notificare din partea Sindicatului „Spiru Haret”, din care reieşea că la peste 50 de unităţi şcolare din judeţ va fi grevă generală. O situaţie clară cu amploarea protestelor de astăzi nu au nici sindicatele şi nici Inspectoratul Şcolar.