
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că speră ca, din aprilie, să înceapă operaţiunea de astupare cu pavele a gropilor de pe străzi. El a spus că lista străzilor pe care se va interveni ar urma să fie definitivată în martie împreună cu asociaţiile de proprietari şi consilierii locali. Primarul a menţionat că printre străzile avute în vedere se află Rulmentului, Luceafărului, Zorilor, Zamca, Traian Vuia şi Jean Bart.