În perioada 28-30 iunie, Hipodromul Hergheliei Rădăuţi va fi gazda celei de-a XIII-a ediţii a concursului naţional de sărituri peste obstacole „Cupa Bucovina-Romsilva”. Şeful Direcţiei Silvice Suceava, Sorin Ciobanu, a spus că la cele 15 probe ale competiţiei hipice vor participa 15 cai de pe plan local şi aproape 100 din ţară, faţă de 50-60 la ediţiile precedente. Potrivit directorului Ciobanu, caii sînt antrenaţi la cluburi sportive ecvestre din Bucureşti, Sibiu, Piatra Neamţ, Bacău, Cluj, Tîrgu Mureş, Suceviţa şi Horodnic. Preşedintele juriului va fi Mariana Moisei de la Federaţia Ecvestră Română, iar valoarea totală a premiilor este de 25.000 de lei. Mariana Moisei este singurul arbitru internaţional de călărie din România. Competiţia hipică de la Herghelia Rădăuţi este organizată de Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva şi Direcţia Silvică Suceava, în colaborare cu Federaţia Ecvestră Română. Herghelia Rădăuţi se află în administrarea Direcţiei Silvice Suceava.
Hipodromul din Rădăuţi, gazda concursului naţional de sărituri peste obstacole
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Ion Lungu salută începerea lucrărilor la creșa din cartierul Europa, un proiect inițiat în 2023
By
Toni
9 septembrie, 2026
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026