În Suceava a apărut un nou partid

La Suceava s-a constituit Biroul Executiv al Organizației Județene a Partidului Neamul Românesc, iar ca președinte interimar a fost desemnat prin vot Iulian Iustin Melinte. Informația ne-a fost transmisă de Biroul Executiv. Suceveanul Iulian Melinte a fost poliţist de frontieră, fiind plutonier adjutant în rezervă. Domnul Melinte scrie proză şi poezie, publicînd pînă în prezent patru volume, şi este colaborator al cotidianului „Crai Nou”. Preşedintele interimar al PNR a fost corespondent al revistei „Frontiera” şi a înfiinţat un muzeu dedicat activităţii grănicerilor şi poliţiştilor de frontieră. Partidul Neamul Românesc a fost înscris la Tribunalul București pe 7 februarie. Din conducerea centrală a formațiunii fac parte fostul deputat PSD Ninel Peia și generalii în rezervă Mircea Chelaru, Nicolae Rotaru și Constantin Onișor.

Exit mobile version