Incendiu la „Bamboo”, amenzi la Suceava

Foto
Foto

În perioada 21-23 ianuarie, pompierii militari suceveni au dat 10 amenzi în cuantum de 15.000 de lei în urma verificărilor făcute în cluburi și discoteci, împreună cu reprezentanți ai altor structuri din MAI. Conform ISU „Bucovina”, controalele au fost efectuate la numai 19 din cele 35 de localuri planificate, fiindcă restul sînt închise publicului. Principalele nereguli găsite de pompieri au vizat instalațiile electrice defecte sau cu improvizații și lipsa stingătoarelor și a sistemelor de avertizare acustice. ISU Suceava a menționat că, pe parcursul controalelor, nu a fost depistat nici un caz de încălcare gravă a cerinţei de securitate la incendiu care să ducă la aplicarea măsurii complementare de oprire a funcţionării ori utilizării imobilelor. Controalele în cluburi și discoteci au fost intensificate în toată țara din ordinul ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan. Asta, în urma incendiului în care clubul „Bamboo” din Capitală a fost distrus în totalitate, iar 44 de persoane au ajuns la spital intoxicate cu fum.

Exit mobile version