O gospodărie din Vicovu de Jos a luat foc aseară din cauza unui conductor electric defect sau neizolat corespunzător. Proprietarul în vîrstă de 44 de ani a suferit arsuri de gradul II şi III la nivelul capului şi al mîinilor şi avea hipertensiune arterială. Paramedicii SMURD i-au acordat primul ajutor, după care l-au transportat la Spitalul din Rădăuţi pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. Focul a făcut pagube materiale importante, iar pentru lichidarea lui au intervenit timp de cîteva ore cu opt autospeciale pompieri militari şi civili de la Rădăuţi, Vicovu de Sus, Siret, Gălăneşti, Voitinel şi Bilca. Pompierii au salvat parte din casă şi din bucătăria de vară, bunuri casnice şi electrocasnice, mai multe animale din curte, precum şi două proprietăţi învecinate.
Incendiu la Vicovu de Jos
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod, la Zamostea
By
Toni
15 februarie, 2026
360 de locuri de muncă vacante, la nivelul județului Suceava
By
Toni
18 decembrie, 2025