
Primarul Ion Lungu a fost ales în funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale Suceava a PD-L, funcţie în care fusese numit în 2008. Sîmbătă, la Sala „Dom Polski”, domnul Lungu a primit 394 de voturi „pentru” şi 5 „împotrivă”. Prim-vicepreşedinţi au fost aleşi cei doi viceprimari, Lucian Harşovschi şi Viorel Seredenciuc. Pentru una din aceste două funcţii a candidat şi avocatul Cezar Crăciunescu. Domnul Harşovschi a obţinut 331 de voturi, domnul Seredenciuc 293, iar domnul Crăciunescu doar 60 de voturi. Consilierul local Mona Săndulescu a fost ales secretar general. La şedinţa PD-L Suceava au mai fost aleşi 10 vicepreşedinţi şi 14 secretari.