
În dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava au intrat două noi autospeciale de descarcerare. Autospecialele au fost expuse astăzi, pentru scurt timp, în faţa sediului Palatului Administrativ. Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a fost colindat de un grup de lucrători ai ISU, după care i-a înmînat cheile maşinilor şefului Inspectoratului, colonelul Ion Burlui. Domnul Flutur a spus că, pînă la mijlocul anului viitor, în dotarea ISU Bucovina vor mai intra 18 autosanitare şi maşini de descarcerare. Autovehiculele sînt achiziţionate de Asociaţia „EURONEST” prin Programul Operaţional Regional. Asociaţia reuneşte cele şase consilii judeţene din regiunea de Nord-Est: Suceava, Iaşi, Botoşani, Neamţ, Bacău şi Vaslui. Pentru dotarea inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din cele 6 judeţe, „EURONEST” beneficiază de o finanţare de 3,4 milioane de euro.