Izvoarele Sucevei: 172 de arbori, tăiaţi ilegal

În perioada 31 mai-6 iunie, pe raza judeţului Suceava au fost constatate trei infracţiuni de natură silvică. Astfel, din pădurea aflată în proprietatea unei femei din Izvoarele Sucevei, autori deocamdată necunoscuţi au tăiat ilegal 172 de arbori în valoare de peste 60 de milioane de lei vechi. Tot persoane încă neidentificate au tăiat fără drept 17 molizi în valoare de 43 de milioane de lei, dintr-un fond forestier privat situat pe raza Ocolului Silvic Brodina. Un bărbat din comuna Moldova Suliţa a tăiat ilegal 26 de arbori în valoare de 36 de milioane de lei, din pădurea personală aflată pe raza Ocolului Silvic Breaza. În toate cazurile au fost întocmite dosare penale. Recentele acţiuni au fost executate de poliţişti ai Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu specialişti de la Direcţia Silvică şi Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vînătoare. Ei au confiscat 28 de metri cubi de material lemnos în valoare de 62 de milioane de lei vechi şi au aplicat patru amenzi în valoare de 90 de milioane.

Exit mobile version