Jandarmeria, măsuri de ordine publică la acţiunea lui Ştefan Mandachi

Jandarmeria Suceava anunță pe pagina sa de Facebook că vineri, 15 martie, în intervalul orar 14.00-16.00, va asigura măsurile de ordine publică la acţiunea de susținere a proiectului „România vrea autostrăzi” alături de efective ale Poliției și ISU „Bucovina”. Demersul a fost inițiat de omul de afaceri Ștefan Mandachi. Acesta a construit la Suceava primul și singurul metru de autostradă din Moldova, pe care-l va inaugura vineri. Acţiunea va avea loc pe DN 2, la Cumpărătura. Jandarmii roagă participanții la manifestație ca pentru evitarea blocării drumului național sau îngreunarea circulației să urmeze indicațiile polițiștilor rutieri și să parcheze autoturismele în locurile special amenajate de către organizator.
Exit mobile version