Jandarmi în misiune, de Zilele Sucevei

Aproape 200 de jandarmi vor fi angrenaţi în misiuni de asigurare a ordinii şi siguranţei publice în perioada 24-26 iunie, cu prilejul Zilelor Sucevei. Ei vor fi pe teren alături de lucrători ai Poliţiei, Poliţiei Locale şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, căpitanul Bogdan Cornaci, a informat că 50 de jandarmi vor acţiona în zilele următoare pentru prevenirea încălcării normelor de convieţuire socială, monitorizarea şi descurajarea grupurilor care tulbură ordinea şi liniştea publică, dar şi pentru depistarea şi sancţionarea celor care comit fapte antisociale. El a adăugat că, pe 22 şi 23 iunie, 140 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine la Mănăstirea „Sfîntul Ioan cel Nou” şi în zona adiacentă a lăcaşului de cult. Bogdan Cornaci le recomandă persoanelor care vor participa la manifestările religioase să dea dovadă de calm şi înţelegere, şi să respecte regulile stabilite pentru accesul la baldachinul cu moaştele Sfîntului Ioan cel Nou, aflat în incinta mănăstirii.

Exit mobile version